Îşi făcea înainte, piscanul, timp să mai

vorbească şi cu sfinţii, cu Dumnezeu, cu cei

trecuţi de la cele lumeşti

în verdea ceriului pajişte

unde îşi văd de brichiseli gospodăreşti

şi păzesc bisericeşti comorişte

(ori îngerul îi zoreşte din codirişte)

Acum – ioc…

Nu-şi ştie de cap, mereu prins cu zorul

tăinuie numai cu televizorul

Eu nu cunosc numerele de telefon

ale părinţilor mei morţi.

*

Păi la cutremurul din 47, cumplitul

în toiul întunecat al nopţii,

visară mătuşile Ţălica şi Eta

pe Sfânta Fecioară.

(Erau atunci nişte copile, dar foarte

credincioase.)

Şi ce le spuse Preasfânta –

aia făcură.

Îşi treziră – Hai, maică! –

(părinţi şi opt fraţi), de

ieşiră, înotând în cămeşoaiele largi,

speriaţi şi chiauni de somn.

În bătătură.

Până se domoli

buitul de tobe al adâncurilor. Şi groaznicele

cârtiţoaie de sub pământ îşi stinseră

scurmatul

lopetelor uriaşe,

dărâmătoare de chirpic,

olaturi, palaturi.

Eu nu cunosc numerele de telefon

ale părinţilor mei morţi.

*

Iar taicu’ Ugeană ştia ziua şi ora exactă

când urma

să-şi dea duhul bunului Dumnezeu

vreun consătean.

Eu nu îi am însă vorba pălişe,

şaga-i uşure

ochii lui mari. Ceţoşi şi albaştri

ca o mare sfiită de viţa de vie

din grădina-i de la pădure

coaptă în nisipişe

*

Iar groaznicele cârtiţoaie de sub pământ

nu se vor mai sinchisi că

nevinovatul

nu se cuvine moloz şi fărâme

să piară în somn.

Când alt cutremur va să dărâme

ţara şi satul.

Rupându-ne trunchi şi cotoaie.

*

Mă încenuşeşte oftatul.

Ce să mai sper?

Eu nu cunosc numerele de telefon

ale părinţilor mei morţi.

Nu au nici Messenger.

Acolo… În cer.